CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 150 / 2012

Dosar nr. 101 / 2012

AVIZ

referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice

Analizând propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B685 din 23.02.2011,

CONSILIUL LEGISLATIV

            În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată şi art.46(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observaţii şi propuneri:

1. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea şi completarea Legii nr.90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, intervenţiile legislative vizând, potrivit Expunerii de motive, „asigurarea unui cadru mai bun pentru implicarea asociaţiilor, fundaţiilor şi a organizaţiilor minorităţilor naţionale în realizarea drepturilor economice, sociale şi culturale ale cetăţenilor”.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, precum actul normativ asupra căruia se intervine, iar în aplicarea dispoziţiilor art.75 alin.(1) din legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Senatul.

2. Având în vedere că unele spaţii care se intenţionează a fi vândute sunt în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale, care au iniţiativă şi hotărăsc în condiţiile legii în toate problemele de interes local care le privesc în mod direct, semnalăm că, în considerarea prevederilor art.8 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară consultarea, în prealabil, a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale.

În acest sens, menţionăm şi prevederile art.4 pct.6 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptata la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi ratificată de România prin Legea nr.199/1997, potrivit cărora „Competenţele atribuite autorităţilor administraţiei publice locale trebuie să fie, în mod normal, depline şi exclusive. Ele nu pot fi puse în cauză sau limitate de către o altă autoritate centrală sau regională, decât în cazurile prevăzute de lege.”

3. Semnalăm că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr.570 din 29 aprilie 2010, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.3 alin.(2) şi art.4 alin.(1) teza întâi şi alin.(2) din Legea nr.90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice. Ca efect al admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art.3 alin.(2) şi art.4 alin.(1) teza întâi şi alin.(2) au fost suspendate pentru 45 zile, termenul împlinindu-se la data de 11 august 2010. După această dată, având în vedere faptul că Parlamentul sau Guvernul nu au pus de acord prevederile respective cu dispoziţiile Constituţiei, în conformitate cu prevederile art.147 alin.(1) din Constituţie, au încetat efectele juridice ale dispoziţiilor constatate ca neconstituţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţinea, în esenţă, că dispoziţiile art.3 alin.(2) din Legea nr.90/2003, care prevăd obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale care deţin în proprietate spaţii destinate sediilor partidelor politice de a le vinde acestora, la solicitare, îl lipsesc pe proprietar, respectiv unitatea administrativ-teritorială, de dreptul de dispoziţie, atribut esenţial al dreptului de proprietate. Pornind de la principiul egalităţii de tratament între diversele categorii de proprietari, principiu consacrat de art.44 alin.(2) teza întâi din Constituţie, se creează un tratament diferenţiat între autorităţile administrativ-teritoriale şi alte categorii de proprietari care pot dispune liber de proprietatea lor, în limitele prevăzute de lege. De asemenea, s-a susţinut că dispoziţiile art.4 alin.(1) din Legea nr.90/2003 încalcă prevederile art.44 alin.(3) şi (6) din Constituţie prin faptul că obligă proprietarul să vândă la un preţ impus de legiuitor, şi anume la valoarea de inventar care poate fi derizorie, fără a se accepta cel puţin posibilitatea reevaluării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a precizat că, pentru identitate de raţiuni, sunt aplicabile considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr.870/2007 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical. Astfel, prin Decizia nr.870/2007, Curtea a reţinut că „prin înlăturarea posibilităţii autorităţilor publice locale de a dispune în mod liber de bunurile aflate în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul de a opta sau nu pentru vânzarea acestora, se încalcă în mod vădit dreptul unităţilor administrativ-teritoriale de exercitare a prerogativei dispoziţiei, ca atribut ce ţine de esenţa dreptului de proprietate”. Ca urmare, Curtea a apreciat că a fost adusă o atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.44 alin.(1) şi (3), precum şi dispoziţiilor art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea a apreciat că, pentru identitate de raţiuni, cele reţinute în decizia mai sus amintită sunt valabile şi în speţă, cu atât mai mult cu cât art.4 alin.(1) teza întâi din Legea nr.90/2003 fixează preţul de vânzare al imobilelor la valoarea de inventar a acestora, care este inferioară preţului de piaţă, fără a da posibilitatea unităţilor administrativ-teritoriale de a le înstrăina la un preţ ce ar depăşi această valoare.

Observând că soluţia legislativă neconstituţională îşi extinde incidenţa şi asupra cuprinsului dispoziţiilor art.4 alin.(2) din Legea nr.90/2003, care prevede că „partidele politice pot cumpăra în municipiul Bucureşti un spaţiu pentru organizaţia municipiului Bucureşti şi câte un spaţiu pentru organizaţiile fiecărui sector al municipiului Bucureşti, destinat sediilor acestor organizaţii, la valoarea de inventar a acestora. Spaţiul care urmează a fi astfel cumpărat trebuie să fi fost deţinut cu chirie cel puţin 3 luni anterior intrării în vigoare a prezentei legi de către partidul politic respectiv”, Curtea Constituţională a apreciat că şi aceste dispoziţii sunt neconstituţionale.

4. La titlu, având în vedere faptul că intervenţiile legislative sunt exclusiv de natura modificărilor, este necesară reformularea, astfel:

            „Lege pentru modificarea Legii nr.90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice”.

5. Semnalăm că este necesară introducerea, după titlul propunerii legislative, a formulei introductive, în redactarea prevăzută de art.42 alin.(2) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

            „Parlamentul României adoptă prezenta lege.”

6. Potrivit art.47 alin.(3), teza finală, din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă actul normativ cuprinde un singur articol, acesta se va marca prin expresia „Articol unic”. Acesta trebuie să indice atât actul normativ care urmează să fie amendat, cât şi datele de identificare ale acestuia, cu următoarea redactare a părţii introductive:

„Articol unic. - Legea nr.90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.200 din 27 martie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:”.

Totodată, având în vedere că actul prin care se intervine legislativ asupra actului normativ de bază are ca obiect doar modificări, operaţiunea este exprimată doar în partea introductivă a articolului unic. Ca urmare, este necesară reformularea părţilor dispozitive ale pct.1-10, astfel:

             1. Titlul va avea următorul cuprins:

„2. Alineatele (1) şi (2) al articolului 1 vor avea următorul cuprins:”;

„3. Alineatul (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:”;

„4. Alineatele (1) şi (2) al articolului 3 vor avea următorul cuprins:”;

„5. Alineatele (1) şi (2) al articolului 4 vor avea următorul cuprins:”;

„6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:”;

„7. Alineatul (1) al articolului 7 va avea următorul cuprins:”;

„8. Alineatul (1) al articolului 8 va avea următorul cuprins:”;

„9. Articolul 9 va avea următorul cuprins:”;

Precizăm că, deoarece art.9 este alcătuit doar din două alineate, partea dispozitivă trebuie să reflecte faptul că acest articol este modificat integral.

„10. Articolul 11 va avea următorul cuprins:”.

7. La pct.1, în ceea ce priveşte completarea titlului şi cu ipoteza „organizaţiilor minorităţilor naţionale”, semnalăm că este inutil, deoarece, potrivit prevederilor art.10 din Legea nr.90/2003 „De prevederile prezentei legi beneficiază şi organizaţiile minorităţilor naţionale care sunt reprezentate în Parlamentul României”.

Referitor la sintagma „destinate sediilor, filialelor şi punctelor de lucru ale partidelor politice”, apreciem că exprimarea nu este riguroasă, deoarece nu se înţelege dacă sunt vizate sediile centrale, precum şi sediile filialelor sau altor structuri ale partidelor politice sau exclusiv sediile filialelor şi punctelor de lucru ale acestora. Propunem revederea normei.

În ceea ce priveşte extinderea sferei beneficiarilor aplicării Legii nr.90/2003 şi la asociaţii şi fundaţii, apreciem că, în ipoteza în care spaţiile destinate sediilor acestora se află în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale, sunt aplicabile considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr.570/2010, menţionate supra. Totodată, semnalăm că, dacă este vorba de asociaţii sau fundaţii recunoscute ca fiind de utilitate publică, potrivit prevederilor art.41 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, acestea au „dreptul de a li se atribui în folosinţă gratuită bunurile proprietate publică”.

Formulăm prezentele observaţii şi pentru pct.2-9.

8. La pct.2, referitor la textul propus pentru art.1 alin.(2), pentru completarea informaţiei juridice, este necesară inserarea sintagmei „cu completările ulterioare” după numărul şi anul adoptării legii menţionate.

9. La pct.5, în ceea ce priveşte norma propusă pentru art.4 alin.(2), având în vedere că în continuare se fixează preţul de vânzare al imobilelor la valoarea de inventar a acestora sau la valoarea devizului de lucrări, care este inferior preţului de piaţă, fără a da posibilitatea unităţilor administrativ-teritoriale de a le înstrăina la un preţ ce ar depăşi această valoare, se încalcă în mod vădit dreptul unităţilor administrativ-teritoriale de exercitare a prerogativei dispoziţiei, ca atribut ce ţine de esenţa dreptului de proprietate, ceea ce contravine dispoziţiilor art.44 alin.(1) şi (3) din Constituţia României, precum şi dispoziţiilor art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Totodată, referitor la ipoteza potrivit căreia „odată cu vânzarea spaţiului în conformitate cu prevederile prezentei legi, se transmite şi dreptul de proprietate asupra cotei indivize de teren, situată sub construcţie, aferentă proprietăţii respective”, fără a ne pronunţa asupra oportunităţii vânzării acestor suprafeţe de teren, semnalăm că valoarea acestor terenuri nu este luată în considerare la calculul preţului de vânzare a spaţiilor prevăzute de Legea nr.90/2003.

În acord cu prevederile art.48 alin.(2), teza întâi, din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul este constituit, de regulă, dintr-o singură propoziţie sau frază, prin care se reglementează o ipoteză juridică specifică ansamblului articolului. Dacă dispoziţia nu poate fi exprimată într-o singură propoziţie sau frază, se poate adăuga noi propoziţii sau fraze, separate prin punct şi virgulă.

Ca urmare, propunem regruparea normelor alin.(2) conform celor de mai sus.

10. La pct.10, referitor la textul propus pentru art.11 alin.(2), având în vedere că nu este vizată modificarea unei norme a actului normativ asupra căruia se intervine, ci instituirea în sarcina Guvernului a obligaţiei de a elabora şi adopta un proiect de hotărâre de modificare a normelor metodologice de aplicare a Legii nr.90/2003 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.927/2003, este necesară marcarea textului ca art.II.

PREŞEDINTE

dr. Dragoş ILIESCU

Bucureşti

Nr.